Facilitare pentru schimbare organizațională
Schimbarea se decide într-o ședință de conducere și se face, sau nu, în conversațiile de după. Facilităm momentele în care o reorganizare, o fuziune sau o integrare post-achiziție depinde de oameni: conducerea ajunge la același mesaj, echipele spun ce se pierde și ce se păstrează, iar noile reguli de decizie se scriu în sală.
Recunoști una dintre ele?
Reorganizarea e anunțată, dar echipele lucrează ca înainte. Organigrama s-a schimbat. Ședințele, circuitele de aprobare și loialitățile au rămas aceleași, iar fiecare așteaptă să vadă dacă schimbarea chiar se întâmplă.
Două companii sub același nume, două feluri de a lucra. După o achiziție sau o fuziune, fiecare parte consideră normal ce făcea înainte. Nimeni nu decide explicit ce se păstrează din fiecare, așa că lucrurile se decid prin uzură.
Conducerea e de acord pe slide-uri, dar fiecare director spune altceva echipei lui. Mesajul despre schimbare ajunge în patru versiuni, iar oamenii o aleg pe cea care li se potrivește.
Schimbarea a pornit, iar întrebările oamenilor nu și-au găsit un loc. Se discută pe hol. Conducerea le află târziu, când au devenit deja rezistență.
- Durată
- de la o sesiune de o zi la un proces în mai multe etape, stabilit în diagnoză
- Format
- Live, online sau hibrid
- Grup
- 6–100 de participanți; peste 60 lucrăm cu o echipă de facilitatori
- Potrivit când
- reorganizezi, fuzionezi sau integrezi o achiziție și partea grea e la oameni, nu în organigramă.
Ce face facilitatorul și ce rămâne al organizației
Facilitarea nu înlocuiește consultanța de change management. Consultantul proiectează schimbarea și livrează planul. Facilitatorul ține procesul prin care oamenii organizației îl construiesc, îl înțeleg și îl asumă. Decizia rămâne a voastră.
Lára Kristín Skúladóttir, facilitatoare din Reykjavík, folosește imaginea pilotului de port (lóðs în islandeză): urcă la bord ca să scoată nava dintr-un port aglomerat, cunoaște apele, și nu ia niciodată răspunderea de la căpitan. Povestea întreagă e în articolul despre cele 12 granițe ale facilitării.
- Îți trebuie un plan de schimbare scris de un expert
- Consultanță. Îți spunem asta încă din diagnoză, ca să nu cumperi facilitare pentru altceva.
- Ai deja un plan și se blochează la oameni
- Facilitare: aliniere, dialog între părți, decizii asumate.
- Managerii care conduc schimbarea au nevoie de abilități noi
- Training sau Academia de Facilitare.
Unde intervenim, concret
- Alinierea conducerii, înainte de anunț
- „Directorii spun același lucru?” Lucrăm cu echipa de conducere ca mesajul, motivele și întrebările rămase deschise să fie ale tuturor, înainte să ajungă la echipe. Metodele sunt cele de pe pagina de aliniere strategică.
- Dialogul dintre părțile care se unesc
- „Noi făceam altfel.” Punem pe masă cele două feluri de a lucra, fără să fie unul „cel corect”, iar grupul alege ce păstrează din fiecare. La nivelul unei singure echipe, vezi echipă nouă sau în schimbare.
- Reguli noi de decizie
- „Acum cine decide?” După o reorganizare, circuitele vechi nu mai merg, iar cele noi nu sunt scrise nicăieri. Clarificăm pe tipuri de decizii cine decide: singur, după consultare sau împreună.
- Loc pentru întrebările oamenilor
- „Aflăm pe hol.” La grupuri mari, folosim formate în care oamenii își propun singuri temele și lucrează pe ele, ca întrebările reale să ajungă la conducere în ședință.
Metodologiile pe care le folosim aici
Sociocrația
Decizi prin consimțământ: propunerea trece dacă nimeni nu are o obiecție argumentată. Potrivită pentru deciziile care trebuie să reziste și după reorganizare, fiindcă nu mai există „eu n-am fost de acord, dar am tăcut”.
LEGO® Serious Play®
Construiești un model, apoi îl explici. Metafora scoate la suprafață tensiunile dintre grupuri care nu s-au ales unul pe altul: priorități concurente, presupuneri nespuse, ce se pierde prin schimbare.
Open Space Technology
La grupuri mari, participanții își propun și își aleg singuri temele. Se potrivește după anunțul unei schimbări, când întrebările oamenilor nu pot fi ghicite dinainte.
ToP® Technology of Participation
Pentru situațiile în care e nevoie de consens real, nu de o listă de idei: grupul pornește de la contribuții individuale și ajunge la o decizie pe care o poate susține.
Ce primește organizația
Livrabilele se stabilesc înainte de proiect. În funcție de obiectiv, pot include sinteza deciziilor, priorități, responsabili și termene, un canvas de lucru sau recomandări pentru următorii pași. Materialele din sesiune rămân ale clientului.
Cum lucrăm pe tema asta
- Diagnoză. Semnăm NDA înainte de diagnoză, nu înainte de contract. Avem o conversație cu sponsorul și câteva cu oameni din părțile implicate: ce s-a anunțat, ce se spune pe hol, unde se blochează schimbarea. La teme delicate stabilim din start ce se raportează sponsorului.
- Design. Primești o propunere cu trei variante de anvergură. Metoda o alege diagnoza, nu invers.
- Facilitare. Ținem procesul. Conținutul și deciziile rămân ale organizației.
- Follow-up. La 30 de zile verificăm ce a rezistat primei perioade grele. Rezultatul se măsoară la birou, nu în sală.
Ce cerem de la voi: un sponsor cu autoritate de decizie, disponibil pentru trei conversații (diagnoza, validarea designului, debriefingul). Proiectele se strică cel mai des atunci când sponsorul delegă complet.
„Este unul dintre acei facilitatori care nu doar livrează conținut, ci creează contexte în care oamenii învață unii de la alții și construiesc conexiuni reale.”
Roberta Ioachim, Training Manager, Servier România, despre Bogdan Grigore
Merge mai departe
Dacă schimbarea a început cu o decizie strategică nouă, vezi aliniere strategică. Dacă nu ești sigur dacă ai nevoie de facilitare sau de altceva, cele zece întrebări te ajută să afli. Pentru brief-ul către un facilitator, facilitator pentru workshopuri explică ce trebuie să conțină.
Instrumente gratuite pe tema asta
Întrebări frecvente
Consultantul proiectează schimbarea și livrează un plan. Facilitatorul ține procesul prin care conducerea și echipele construiesc împreună ce urmează, fără să aducă el răspunsul și fără să ia decizia în locul organizației. Dacă ai nevoie de un plan scris de un expert, este consultanță și îți spunem asta din diagnoză. Dacă planul există și se blochează la oameni, facilitarea intră exact acolo.
Ideal înainte, cu echipa de conducere, ca mesajul, motivele și întrebările rămase deschise să fie aceleași pentru toți directorii. Apoi după anunț, cu echipele, când apar întrebările pe care conducerea nu le-a anticipat. Dacă anunțul a trecut deja, tot merită: dialogul se poate deschide și la câteva săptămâni sau luni distanță.
Da. Două organizații vin cu două feluri de a lucra, fiecare considerat normal. Sesiunile le pun pe masă pe amândouă, fără să fie una „cea corectă”, iar grupul decide ce păstrează din fiecare și cine decide ce de acum încolo. Pentru nivelul unei singure echipe unite există o pagină separată, Echipă nouă sau în schimbare.
Este de așteptat după un anunț de schimbare. Alegem formate în care contribuția nu depinde de cine vorbește cel mai tare și dozăm expunerea: nimeni nu este pus să se deschidă înainte să fie sigur. La teme delicate stabilim din start ce se raportează sponsorului și ce rămâne în grup.
Durata o stabilim în diagnoză, de la o sesiune de o zi la un proces în mai multe etape. Prețul are patru componente: designul procesului, zilele de facilitare, numărul de facilitatori din sală și materialele. Nu facturăm pe participant. După diagnoză primești o propunere cu trei variante de anvergură.
Livrabilele se stabilesc înainte de proiect. În funcție de obiectiv, pot include sinteza deciziilor, priorități, responsabili și termene, un canvas de lucru sau recomandări pentru următorii pași. Materialele din sesiune rămân ale clientului, iar la 30 de zile revedem împreună ce a rezistat.
Un sponsor cu autoritate de decizie, disponibil pentru trei conversații: diagnoza, validarea designului și debriefingul. Proiectele se strică cel mai des atunci când sponsorul delegă complet.
Da. Lucrăm în română și în engleză, în sală, online sau hibrid. Peste 60 de participanți lucrăm cu o echipă de facilitatori, iar peste 150 facem o repetiție tehnică cu o zi înainte.
Reorganizare, fuziune sau transformare în lucru?
O diagnoză de 30 de minute, gratuită, ne spune amândurora dacă e o problemă pe care facilitarea o poate rezolva.
Hai să vorbim despre schimbarea voastră